Saint Loneliness
De la șoapte la creion, de la creion la pix
Viața mea s-a transformat din acapella în remix,
Am pus mai multe grade-n grame, dar n-a fost mai simplu,
Cu cât mai multe mâini în aer, cu atât mai singur.
Ia din paharul meu de whisky dacă vrei,
Dar te previn că vei găsi la fund aceeași gheață de doi lei
Și ai să-i dai de gust doar din mijlocul furtunii,
Când cele mai grele versuri îți rămân sub cerul gurii.
Nu eu, ci el pe mine m-a ales
Un drum pe care nu l-ai înțeles.
M-am rătăcit și am rămas aici să cânt
Pe străzile din Saint Loneliness.
Fără să mă uit la preț, am probat-o pe mine
Tu nu știi cum e să schimbi cernoziom pe fericire.
Da, drumul spre stele-i compus
Din lacrimi, prieteni pierduți și
Multă răbdare pe care am uns-o în loc de unt pe pâine,
Iar tu te-ai pierdut în visele de ieri
Problema mea a fost în timp, a ta în așteptări.
Ți-am spus de-atâtea ori și acum ultima dată,
Dintre muzica și tine, tu ai fost doar o amantă…
Nu eu, ci el pe mine m-a ales
Un drum pe care nu l-ai înțeles.
M-am rătăcit și am rămas aici să cânt
Pe străzile din Saint Loneliness.
Trăiesc fără limite, tu, dragă, iartă-mă,
Știi că eu mă simt în viață doar când stau la margine
Și dacă te apropii, te rog, nu-mi f**e starea,
Închide ochii și ascultă cum ne cântă marea.